350 de participanți și tot atâtea motive!** Ediția a șasea a ediției „Cu bicicleta la mare” a strâns un număr impresionant de oameni

350 de participanți și tot atâtea motive!** Ediția a șasea a ediției
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Ediția a șasea a ediției „Cu bicicleta la mare” a strâns un număr impresionant de oameni: peste 300 de bicicliști vor pedala mâine și duminică până la Năvodari. În total, pe parcursul celor două zile, bicicliștii vor străbate 285 km

*Participanții au dezvăluit pentru ProSport motivele pentru care au ales să se înscrie la eveniment

O privire la ceas, una la calendar. A treia se îndreaptă către cer, iar ochii se fac mici la întânirea cu soarele care nu pare să țină cont de faptul că e abia finalul lunii aprilie. „Nici nu vreau să mă gândesc cum o să fie în iulie!”, spune pe un ton temător un bărbat în toată firea, acum roșu la față și vizibil deranjat de căldura nespecifică din această perioadă. E unul dintre cei care s-au oprit de curiozitate la punctul în care ProSport a împărțit ieri concurenților echipamentul necesar celei de-a șasea ediții „Cu bicicleta la mare”. Odată satisfăcută, curiozitatea bărbatului dispare. Îi ia locul o alta: „Primim înghețată doar dacă suntem înscriși la concurs sau… ?”.

Ești singur? Hai la mare cu bicicleta!

Lași organizatorii să îi explice regulile și în câteva minute ești prins într-o altă discuție. „Vreau să cunosc fete, de asta vin la mare”, răspunde sincer Vlad atunci când este întrebat de motivul pentru care a ales să se înscrie la ediția de anul acesta. „Și… vin fete multe anul acesta?”, se interesează el. Aceiași organizatori îl lămuresc. Nu le auzi răspunsul, dar e suficient să îi privești chipul. Și Vlad pleacă fericit și roșu la față.

Nu ai timp de o vacanță? Hai la mare cu bicicleta!

El este blond, înalt și are ochii albaștri. Ea, ceva mai mică de înălțime, brunetă și plină de viață. Se țin de mână și vorbesc mult: „Suntem de jumătate de an împreună. El muncește foarte mult, nu am reușit până acum să ne sincronizăm cu un concediu. Idei avem, dar timp nu prea”, spune aceasta dezamăgită. „Lasă, ajungem noi și în Franța! Întâi la mare, la noi. O să fie distractiv, o să vezi”, o încurajează iubitul. Suficient cât să revină entuziasmul și în ochii ei: „Bine, dar data viitoare promiți să mergem într-un loc în care să nu ajung cu febră musculară?”. Se amuză amândoi.

Vrei o reuniune cu prietenii? Hai la mare cu bicicleta!

„Alo? Alex, dă-mi și mie CNP-ul tău, te rog. Și al lui David. Și al lui Marius. Mersi, vorbim după”. Și închide. Este un alt competitor, trecut de 40 de ani. „Suntem patru prieteni buni. Ne știm de la liceu. Fiecare are familia lui acum, ne vedem mai rar. Și am obținut permisiunea nevestelor pentru weekend-ul ăsta. Nu am mai stat din copilărie împreună toți patru. Atunci, doar mama era prezența feminină căreia îi ceream voie să plec. Lucrurile se mai schimbă”, se amuză bărbatul. Și parcă deja poți să îți imaginezi glumele celor patru.

Mersul pe bicicletă te-a ajutat? Hai la mare cu ProSport!

Alexandru este concurentul care nu așteaptă să fie întrebat, ci dorește să îi fie împărtășită povestea: „Anul trecut eram în depresie. Nimic nu îmi mergea și nu mai voiam să ies din casă. Mă izolasem complet de cei din jur, erau toți îngrijorați, dar mie nu îmi păsa”, începe el. „Mă plimbam cu bicicleta. Și, ușor, ușor, mi-am revenit. M-am înscris aici pentru că vreau să aduc un tribut sportului pe două roți, care ajută mai mult decât îți poți imagina”. Nu apuci să afli detaliile, că o și ia la fugă. Îl așteaptă în intersecție prietenii. Aceiași care acum câteva luni se îngrijorau cu privire la sănătatea lui.
Pleci și tu, încrezător că finalul săptămânii va fi interesant pentru organizatori și participanți. Și te gândești că fiecare e motivat de ale lui.

Startul se va da mâine, la ora 9:00, de la magazinul Lidl din Str. Liviu Rebreanu, numărul 19, București.

Traseul din prima zi va fi următorul: București – Lehliu – Slobozia (140 km). Cel din a doua zi: Slobozia – Giurgeni – Hârșova – Năvodari
(145 km)

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de…
Ianis Hagi, gata de transfer!
Ianis Hagi, gata de transfer!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Final pentru Simona Halep. Ion Țiriac i-a dat verdictul care închide totul: „E de ajuns”
Final pentru Simona Halep. Ion Țiriac i-a dat verdictul care închide totul: „E de ajuns”
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×